Abisul

Octombrie 2006

Mă mut în București, în cămin. Mă angajez pentru prima oară în viața mea, iar din primii bani îmi iau bere. Orice reușită, dar și orice nereușită înseamnă un prilej de a bea.

Martie 2007

23 de ani. Mă îmbăt și sunt aproape de a mă lua la bătaie într-un club. Reușesc să mă calmez și pentru prima oară îi spun cuiva că am probleme cu băutura. Mai exact vărului meu, care pe moment nu crede. Îmi recomandă niște pastile.

Aprilie 2007

Încep să beau din ce în ce mai serios în cămin, singur. Mai ales singur, să uit că stau acolo, că sunt fără un job serios, să uit.

Iunie 2008

24 de ani  Reușesc să mă mut din cămin în primul apartament închiriat, împreună cu prietena mea. E vară, mă simt mai relaxat. Așa că beau, aproape în fiecare seară.

Mai 2009

25 de ani 1 Mai. Mă îmbăt foarte tare la un grătar și de abia ajung acasă. Sunt din ce în ce mai distant față de prietena mea, și ea simte.

Iulie 2009

Îi spun că vreau să ne despărțim. O țin toată vara numai în beții, de cele mai multe ori singur. Ajung să trăiesc într-o lume proprie, cu scenarii legate de posibile relații sau reușite de orice fel.

Octombrie 2009

M-am mutat împreună cu un cuplu într-un apartament. Viața mea nu înseamnă decât casă-muncă-băut. Lumea mea imaginară, în care lucurile sunt bine, este din ce în ce mai prezentă, în contrast cu realitatea. Diminețile sunt din ce în ce mai grele și încep să anunț la birou că nu pot ajunge, din diverse cauze. Apare des un sentiment de ratare și nereușită.

Martie 2010

26 de ani Mă mut cu fostul meu coleg de facultate, într-un apartament, doar noi doi. Demisionez de la actualul loc de muncă, cu salarii compensatorii. Suma o folosesc pentru a-mi plăti chiria și ca să beau. Încep să am coșmaruri că pierd tot ce am, că ajung pe stradă. Nu reușesc să întreprind nimic, beau ca să uit că beau.

Aprilie 2010

Mă reangajez, dar cu un program de doar patru ore. Cu toate acestea, o bună parte a puținilor bani, îi beau. Mă încearcă un puternic sentiment de inutilitate.

Iulie 2010

Particip la nunta unui prieten, la care mă duc direct beat. Îl fac să se simtă stânjenit și probabil că regretă că m-a invitat. Pe moment mă simt dezinvolt și sigur pe mine, aceeași pacăleală întreținută de drogul ce mă însoțește pretutindeni. A doua zi de dimineață, duminică, beau de la prima oră. De aici intervine deja un alt tipar. Acela al intervalelor de consum. Nu mă mai rezum niciodată la o singură zi, iar ora de la care încep nu mai are nici ea relevanță. E o nouă etapă a dependenței. Luni este una dintre primele zile când mă trezesc disperat, tremurând. Caut pentru prima oară simptome și manifestări ale alcoolismului.

Octombrie 2010

Reiau relația sentimentală. Consumul rămâne foarte ridicat în continuare.

Ianuarie 2011

27 de ani. Petrecem revelionul ca un cuplu. Mă îmbat și adorm de la 9 seara. A doua zi mă anunță că pleacă, nu vrea să mă mai vadă. Nu aș fi dorit să se ajunga aici, dar nu mă pot opri.

Iulie 2011

Unul dintre cei mai buni ani din această perioadă. Încep să câștig suficienți bani cât să mă întrețin decent și să mă plimb. Vreau altceva în viața mea, să simt că respir. Am reluat si relația amoroasă. Un du-te vino continuu și aici. Sper într-o schimbare. Totuși beau săptămânal și de multe ori viața mea este un haos. Mă reîntâlnesc cu niște colege din Brașov, iar la un moment dat, amețit de băutură pic pe niște scări, rănindu-mă destul de serios. Sunt dimineți în care în care mă trezesc și vomit. Resturi de mâncare sunt lăsate lângă pat, iar eu mă simt doar un corp fără simțuri.

August 2011

O să am copil. Sunt copleșit dar sunt decis să merg mai departe și ne mutăm împreună. Mi-e frică de ce va urma, de dependența mea, dar nu concep să renunț și vreau să fiu alături de copilul meu. Într-un fel sau altul.

Martie 2012

28 de ani. Băiatul meu se naște prematur. Din fericire, nu sunt și alte probleme de sănătate pentru el și mama lui, însă trebuie să rămână în spital două săptămâni. Se naște joi, iar eu mă fac praf vineri și sâmbătă. Nu mai ajung la maternitate, și atât ea, cât și mama mea mă suna de cel puțin 20 de ori. Mă trezesc dărâmat psihic, deși ar fi trebuit să fie un moment atât de special. Beau să ma calmez mai apoi.

Iulie 2012

Suntem mutați pentru prima oară toți trei, din aprilie. Reușesc să păstrez echilibrul în acest prim an de viață al copilului. Singurele dăți când mai beau sunt cele când mă întorc singur în orașul meu natal. Bineînțeles, atunci mă fac praf.

Aprilie 2013

29 de ani. Pentru prima oară încep să beau acasă de când s-a născut băiatul. Încet, dar sigur reiau parcursul, indiferent de consecințe. Simt tiparul, reflexul pare ireversibil. Găsesc orice motiv să beau, iar băutura îmi mai liniștește fricile de a nu ști ce să fac din rolul de părinte, tată. În ianuarie tatăl prietenei mele a murit, practic bunicul copilului, iar noi avem de gând să renovăm apartamentul acestuia.

August 2013

Sunt aproape de renovarea apartamentului, pe care vrem să îl închiriem. Renovarea o facem cu un credit accesat de mine. Mă simt frustrat de acest împrumut. Mă încearcă regrete, o văd ca o povară și îmi dau seama că am facut totul doar din cauza vinovăției. De faptul că beau. Sunt tot timpul nervos și în timpul unui grătar îmi înjur unul dintre cei mai buni prieteni, pe fondul consumului. Mă cert cu părinții, cu mama copilului meu și simt că toată viața mea personală și profesională este într-un punct critic.

Mai 2014

30 de ani. Grătar cu amicii. Beau accelerat și mă cert de față cu toată lumea cu mama copilului. Simt cum mă transform din ce în ce mai mult în ceva ce nu doresc, sunt irascibil mai tot timpul, indiferent de circumstanțe și totul mi se pare de nesuportat.

Iulie 2014

Mă întorc acasă beat. Sunt amenințat ca o să plece, după care o să mă reclame la poliție. Vrea să cheme martori din prietenii noștri care să dovedească ca sunt alcoolic și incapabil de a fi părinte. În aceeași lună se certă și cu mama mea după ce îî spune că beau de față cu băiatul. Îi țin ei partea din dorința de a rămâne cu ei și la rândul meu mă cert cu părinții mei. Aproape încetez să mai vorbesc cu ei.

Septembrie 2014

Ziua mea. I-am adus flori, însă am băut mult și totul s-a transformat într-o nouă ceartă. Simt peste toate o anumită distanță în felul cum îmi transmite și face anumite lucruri.

Februarie 2015

31 de ani. Băiatul face giardia și este nevoie să stea o săptămână în spital. Rămas singur, chiar și în această situație beau în forță în fiecare zi. Încep să consțientizez din ce în ce mai des că sunt alcoolic și mă simt complet deznădăjduit. Mă simt slab, nu am nimic de care să mă agăț. Dar băutura e mereu acolo. Mi-a ținut companie, m-a ajutat să uit, m-a ajutat să mă simt puternic măcar pentru câteva momente. M-a ajutat să evadez din băiețelul fricos. Ce contează ce se întâmplă după, ai doar o viață, aud în cap.

Aprilie 2015

Ceartă monstru între noi doi. Este evident că nu mai putem forma un cuplu și putem fi doar părinții copilului nostru. E duminică și beau doar cu unicul scop de a uita ce se întâmplase, de a fugi de realitate. A doua zi eram distrus, mi-am luat liber și pentru prima oară am simțit că am ratat complet totul. Singura soluție era să termin cu viața pe care nu o mai suportam. Am ieșit pe balconul de la etajul opt, unde stăteam și m-am uitat în jos. Consideram că totul trebuie să se sfârșească. Atunci, un gând a plecat către băiat. Nu puteam să renunț, nu așa, nu eram un laș. Trebuia măcar să încerc. M-am prăbușit pe jos și am plâns în hohote. Nu vedeam nici un viitor. Eram înghițit complet într-un abis fără capăt.