Drumul spre dependenta
Octombrie 2002
Plec din orașul meu, la facultate. Din cauza lipsei de adaptabilitate, am prima depresie din viața mea. Stau într-un cămin de liceu, într-o cameră destul de veche cu toaletă la comună pe hol. Leg primele relații cu colegii de facultate. Abia aștept să mă întorc în weekend acasă. Beau din ce în ce mai mult de frustrare, anxietate și depresie. Ajung foarte rar la facultate, iar restanțele se adună.
Ianuarie 2003
19 ani. Mă reîntâlnesc cu iubita mea din liceu și cu care am și copilărit, cea care avea să devină ulterior mama băiatului meu. Sunt beat și dezinhibat. Începem să ne sărutăm și reluăm relația. Am o nouă confirmare că atunci când beau, pot să exprim ceea ce îmi doresc.
Iulie 2003
Din cauza numeroaselor beții și a zilelor pierdute adun foarte multe restanțe. Sunt în pericol de a pierde primul an de facultate și implicit facultatea cu totul. Îmi mint părinții că totul este în regulă. Nu mă cred și pleacă la facultate fără să îmi spună, iar acolo află de toată situația. Se întorc furioși și umiliți că au avut încredere în mine. Sunt pedepsit toată vara, pentru prima oară în viață. La 19 ani. Aud din nou, “ți-am dat totul!”. Poate au dreptate. Mă simt slab și neputincios. Nu am dorința sau energia necesară să încerc ceva, să mă schimb, să fac ceva pe cont propriu.
Octombrie 2003
Reușesc să iau toate restanțele și să îmi salvez anul. Părinții apreciază că schimbarea mediului din cămin, o să mă ajute și la învățat, așa că achiziționează o garsonieră. Acolo mă mut cu un coleg de facultate. Decizia este una care va declanșa opusul. Mă răsplătesc cu săptămâni de consum. Am un sentiment foarte puternic de inferioritate. Unul care m-a urmărit din copilărie, va fi prezent pe tot parcursul facultății, în raport cu colegii și se va prelungi mult și după ce voi fi plecat din acel oraș. Ajung uneori să nu mai am curajul să inițiez o conversație fără să beau înainte. Îmi dau seama că cei din jurul meu văd slabiciunea mea, dar nu mă pot opri.
Aprilie 2004
20 de ani. Bețiile continuă săptămânal. Facultatea devine doar un pretext să am unde mă duce să beau. Pierd în continuare examene. Într-o noapte pe la ora două, tatăl meu mă sună, avertizat fiind de administratorul blocului că dau o petrecere cu muzică la maximum. Nu mai țin cont de nimic în acele momente.
Mai 2004
Aflat în Costinești, beau și ajung într-o cameră dintr-o casă pe care nu o recunoșteam, cu oameni necunoscuți. Mă expun unor situații la limită, iar nevoia de băut întrece chiar propria siguranță.
Octombrie 2004
Prietena mea începe facultatea la București. Îmi dau seama că dincolo de băutură mi-am creat o dependență și de ea, de relația cu ea, din lipsa de încredere că altcineva m-ar plăcea.
Februarie 2005
21 de ani. La facultate, încă un chef. Mă fac praf din vodcă și vomit în somn. Colegii mă văd și mă ajută. Unul dintre ei mă întreabă ironic dacă îmi place băutura. Mă simt ultimul om dimineața. Nu mai am credibilitate și, deși este casa mea, mă simt inexistent.
Martie 2005
Mă duc să fac duș. Adorm în cadă într-un imens abur, iar când încerc să mă ridic alunec și mă lovesc de marginea căzii. Mă ajută colegii să mă ridic și mă pun în pat.
Martie 2006
22 de ani. În timpul unei beții sparg luneta unei mașini cu o sticlă de bere aruncată de la balconul garsonierei. Ajung la poliție cu amenințarea unui dosar penal dacă nu plătesc paguba. Amenda o plătește mama mea. Nu știu ce să mai fac și îmi dau seama că sunt într-o situație tragică. Dar nu mă pot opri. Încă mai am impresia că m-aș putea opri. Mama mea este devastată.
Aprilie 2006
Pentru prima oară beau singur. Nu mai este o situație care să mă stânjenească. Lanțul dependeței mele a fost închis. Frecvența, cantitatea, sentimentul de vină de după, anxietatea provocată de consum și în cele din urmă băutul singur, toate s-au strâns și îmi vor sufoca și otrăvi viața pentru o bună bucată de timp.
