Renasterea
Septembrie 2020
37 de ani. Am liniștea oferită de sentimentul că am luat și iau deciziile corecte, că în sfârșit îmi aparțin cu adevărat. Curajul de a face ceea ce e nevoie, de a nu mai amâna, de a accepta uneori că lucrurile nu sunt cum vreau, devine din ce în ce mai solid. Am donat cea mai mare suma de bani pe care am donat-o până acum în viața mea, unui spital de copii în construcție. Să încep să dau înapoi din ce am și am primit, devine unul dintre principiile de bază al vieții mele, alături de curaj, recunoștința pe care să o exprim așa cum pot și integritatea de a rămâne cât se poate de egal cu ceea ce cred. Frica începe să fie înlocuită de răbdare și liniște. De privit la stele și respectat legământul.
Uneori, cred că se observă această schimbare, pentru că, întâlnindu-mă cu administratorul unor magazine pe care îl mai salutam când cumpăram diverse, mă întreabă “Care este rețeta mea?” „Cum arăt, sunt și par așa de pozitiv, în formă?”. Nu am avut un răspuns clar, nici nu știu dacă există. I-am răspuns „să ne bucurăm de fiecare zi pe care o primim”. Cred ca e important să trăim așa, fără să cădem în extremele unui pesimism care ne hrănește victimizarea sau o unui optimism debil, mimat sau forțat, care o dată spart ne trimite în spital.
Noiembrie 2020
Mă simt din ce în ce mai bine, mai sigur și mai eliberat de multe dintre poverile existenței mele. Sunt dispus să încerc mai mult, să nu mai ezit, să-mi recunosc greșelile și limitele. Citesc și învăț. Și se vede. O altă colegă m-a întrebat cum de pot fii atât de liniștit, relaxat. Este seninătatea dată de acceptarea faptului că nu avem nimic în control, de îmbrățișarea situației așa cum este și de încercarea de a-mi face partea, cât mai bine.
Încă mai am de lucru la relația cu băiatul meu și mai ales la felul cum reacționez, la răbdarea față de momentele lui de ezitare, de nerăbdare. Îl încurajez și sunt un suport pentru el în multe situații iar asta încă mă uimește și emoționează.
Însă, recunosc, sunt încă neîmpăcat cu anumite întâmplări din trecutul meu, cu poziționarea mea. Resentimentele își fac apariția cu putere uneori și există un conflict intern greu de rezolvat. Deocamdata, am renunțat, la adunările AA.
Mă simt ca un om între 2 lumi. Nu am fost nici un rebel, care deși a băut, a avut și experiențe, greșite ok, nepotrivite, dar să fiavut, să fi existat cumva. Sau un băiat bun, dar care își vedea de treabă, cu o carieră, cu o familie, cu un drum. Nu, eu doar am băut. Atât. Și m-am izolat din ce în ce mai mult, nimic altceva. Mi-e foarte greu din perspectiva asta, de a vedea cum doar s-au întâmplat lucruri pe lângă mine, eu doar să asist.
Am descoperit o carte ce m-a mobilizat extraordinar, Viktor Frankl “Omul în căutare sensului vieții”. A fost ca o revelație și mi-a arătat suprascopul, acela de a rămâne abstinent, indiferent de circumstanțe. Și alături de alte lucruri pe care le-am asimilat, încep să-mi definesc, din ce în ce mai clar, obiectivele, caracterul și, în cele din urmă, viața. Tot ceea ce contează facem astăzi și tot ceea ce putem controla și oferi, e felul cum răspundem.
Ca exemplu, am dat primul test dintr-o serie de 3, pentru certificarea internațională pe meseria mea. Și l-am picat cu 6 puncte sub ceea ce ar fi trebuit sa iau ca minim. Probabil o singură întrebare, un singur răspuns corect m-ar fi ajutat. Am fost trist, furios, dezamăgit pe mine, m-am gândit că important este răspunsul pe care aleg să îl dau. Pot alege să mă victimizez, să spun în continuare că nu sunt suficient de bun, că nu pot mai mult sau pot să o iau de la capat și în cele din urmă să reușesc și să zâmbesc. Mi-am ales drumul, ce vine în calea mea sunt doar întrebări la care eu am posibilitatea de a răspunde, într-un fel sau altul. Devin din ce în ce mai atent la ce mă înconjoară, la declanșatori, la ce gândesc și transmit. Mă gândesc la mine.
Există un aspect care mă macină și mă dezechilibrează. Ce faci când, măcar aparent, încă de mic ai avut șansa și resursele să reușești, să meargă bine lucrurile. Fără drame majore, fără lipsuri materiale, ba dimpotrivă cu un nivel financiar peste medie. Și totuși ai ratat. Simt că toți au avut mai puțin decât mine sau au pornit mai de jos și într-un fel sau altul au reușit ceva. Eu doar am stat și am băut. Îmi este extraordinar de ciudă pe propria frică, mai ales pe lipsa de ințiativă, de exemplu să îmi fie frică de relații, de a nu mai fi singur.
Ce m-a ajutat în această reflecție față de propria evoluție, inclusiv față de propria familie, este conștientizarea anumitor tipare, pe care vreau să le văd schimbate în relația cu copilul meu. I-am spus să nu accepte lucruri nepotrivite de la nimeni, să spună ceea ce îl deranjează, mie și chiar prietenilor. Fără teama de a-i pierde. Pentru că familia va fi mereu alături de el, iar prietenii care nu acceptă un comportament sincer și pleacă, nu erau de fapt prieteni.
Încep să leg lucrurile și personal și profesional, mai coerent, mai închegat. Departe de a ajunge la echilibrul pe care mi-l doresc, muncesc în fiecare zi la asta. Și mulțumesc pentru fiecare zi de abstinență. Și ca să am șansa de a reveni din haosul vieții mele.
M-am întâlnit cu o fata, iar întâlnirea fizică a venit după discuții online. O primă întâlnire la care m-am simțit bine și relaxat, deși nu mai avusesem întâlniri de acest fel, de ani de zile.
Decembrie 2020
Relația cu fata întâlnită online, a căpătat consistență. Ne-am revăzut pe 1 Decembrie. Prima relație după cea cu mama băiatului meu. Am încredere în viitor și în alegerile pe care le fac. Cu acceptarea mereu, a gradului de incertitudine inerentă din viața noastră. Mă bucur că am întâlnit-o. Am cerut asta și mi s-a oferit. Foarte important, are o fetiță de aceeași vârstă cu băiatul meu, lucru care ajută la o viziune comună asupra timpului petrecut împreună. Câteodată nici nu îmi vine să cred câte evenimente, câte schimbări au avut loc de când am luat decizia abstinenței.
Un moment de o încărcătură emoțională intensă a fost când i-am mărturisit că sunt alcoolic. Cu transmiterea mesajului că am un drum de realizat și înțeleg posibila ei îndepărtare. Dar a ales să fie alături de mine, să vadă ce se va întâmpla. Cât curaj și încredere, din partea amândurora, mai ales având în vedere timpul scurt. Sunt liniștit cu ea, împăcat.
Averea mea cea mai de preț, în acest moment, este abstinența mea și zilele în care reușesc să nu consum. Citesc mult și înerc să-mi îmbunătățesc relația cu băiatul și cu tot ceea mă înconjoară. Ca filozofie legată de abstinență, mă gândesc la fiecare zi în care nu beau, ca la o zi câștigată. Chiar dacă pe de o parte timpul fizic, zilele vieții mele scad o dată ce înaintez în vârstă, pe de o parte cresc zilele senine, pentru ca în final să pot spune „Da, am reușit”.
Un alt moment sensibil a fost tot la începutul lunii, când am ajuns pentru 2 zile la Sighișoara, împreună cu băiatul meu și cu tatăl meu. Acolo, pe seară, am făcut toți 3 o poză foarte reușită, o poză a generațiilor, o poză despre care am știut din prima secundă din care am văzut-o, că va fi o poză de colecție, una specială.
Sfârșitul anului l-am petrecut cu iubita mea, în apartamentul în care locuiește ea. Ne-am iubit și am încheiat cel mai intens an din viața mea. Și în acelasi timp anul care m-a schimbat definitiv, anul meu de referință, de până acum.
Ianuarie 2021
Lună complexă. Mai întâi am trecut de prima etapă a examenului de certificare internațională pe profesia mea. Relația crește natural și simt o energie pozitivă între noi. Fac un lucru extrem de intim și de impact pentru noi și o las să citească acest jurnal. Rămâne profund marcată de trăirile exprimate. Este un moment ce simt că mă eliberează și mă ajută să cresc ca om. Sunt vulnerabil prin dezvăluiri, în același timp întărim legătura noastră. Doar 2 luni de relație și totul pare atât de natural și firesc. Expunerea mea o face și pe ea să își aducă în față trecutul, emoții nerostite către nimeni până atunci. Devenim iubiți, confidenți și parteneri. O încurajez și îi spun despre darul unei relații în care ai oferit ce ai crezut că e mai bine partenerului. Iar el, la un moment dat, nu a mai acceptat darul. A ales altceva. Dincolo de furie și resentimente, gândul nostru este la omul care a fost. Cu bune și mai puțin bune. L-am îngrijit, i-am oferit din resursele noastre, am crescut alături și i-am oferit timp și clipe. Apoi mergem către alte povești.
Fără a ne agăța de o relație care se usucă în față noastră. Ne oprim, ne îmbrățișăm și mergem către o altă poveste. Cred că aceasta este adevărata putere, de a pleca și a înfrunta incertitudinea și singurătatea.
Băiatul a reînceput antrenamentele de fotbal. Încerc să fiu cât mai aproape de el, de viața lui. Să fiu prezent și atent la ceea ce simte. Îl iubesc enorm, “până la Soare și înapoi, de un milion de ori” așa cum îi spun la culcare. Îmi doresc sa fiu un model de reușită pentru el. De înfruntare a oricărei situații cu încredere, curaj și credința că mereu se găsește o soluție. Noua mea relație îl afectează, este confuz și văd asta. Își închipuie că nu voi mai fi tatăl lui, că o să plec. Fac tot ceea ce ține de mine ca tranziția să fie mai lină, dar îmi dau seama că e nevoie de răbdare. Îl asigur că “nu o să scape de mine” și voi rămâne mereu tatăl lui. Voi merge prin orice furtună și voi pune lucrurile în ordine. Singura șansă este să găsesc răspunsul potrivit la întrebările pe care mi le pune destinul.
August 2021
Am încheiat primul an de abstinență. Este decizia care mi-a schimbat radical viața. Este peste tot ceea ce mă așteptam. Am sărbătorit perfect alături de femeia pe care o iubesc și aproape simbolic, în orașul unde dependeța mea s-a acutizat. Am încheiat cercul și simt o mare eliberare.
Profesional la fix un an, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Am trecut de testele unui nou job și plec. Reușesc în acest fel să îmi cresc veniturile și să am o mai mare liniște.
Exorcizez umbrele trecutului și mi se pare incredibil cum dacă îmi respect legământul primesc răsplata.
Băiatul meu devine din ce în ce mai independent și alături de fetița partenerei mele, am dobândit o familie mai mare.
Simt că pot, simt că trăiesc și aș vrea să trăiesc cu însemnătate, indiferent de ce fac. Povestea continuă.
